Dezvăluire ȘOC! Cum a pierdut Rapid transferul lui Rrahmani în vară – Angelescu a spus TOTUL din culise!

Președintele Rapidului, Victor Angelescu, a recunoscut că a încercat să dea lovitura pe piața transferurilor în această vară: repatrierea lui Albion Rrahmani (25 de ani), atacantul celor de la Sparta Praga.

Kosovarul nu a avut parte de un prim sezon prea reușit în Cehia, unde a ajuns după ce Sparta a plătit 5 milioane de euro Rapidului. Dar o schimbare de antrenor a dat peste cap planurile giuleștenilor.

Rrahmani a fost la un pas de Rapid

Rapid a căutat toată vara un atacant, așa că vârful kosovar, care a marcat 17 goluri în sezonul petrecut în Giulești, era o variantă perfectă. Fotbalistul avea nevoie să revină la forma care l-a consacrat, așa că lua în calcul o revenire în SuperLiga. Cu toate acestea, revenirea danezului Brian Priske pe banca Spartei a schimbat tot.

”Eu, personal, mi-am dorit să încerc pentru că nimeni nu credea că putem să îl aducem. Am avut o discuție, la început de sezon, cu el și impresarul lui dar nu s-a materializat. Ei au schimbat antrenorul, cu cel de dinainte nu au avut rezultatele scontate. Dacă mai rămânea acel antrenor, cred că îi convingeam să vină, sub formă de împrumut. Dar s-a schimbat antrenorul, cine a venit l-a vrut mult, se bazează pe el și se vede”, a declarat Angelescu, la Prima Sport.

În acest start de sezon, Rrahmani a marcat de opt ori în 16 partide pentru Sparta.

Mai vine Fică la iarnă?

Angelescu a lămurit și situația mijlocașului de la CFR Cluj, după ce anunțase că acesta va veni la iarnă, după ce mutarea lui în Giulești a căzut în ultimele ore ale perioadei de mercato. Cu toate acestea, se pare că oficialii Rapidului studiază mai multe variante.

Alin Fică rămâne o țintă pentru Rapid

”Eu am spus că am negociat cu Fică și alți mijlocași și am spus că îl luăm la iarnă, adică pe mijlocaș, nu neaapărat pe Fică. Nu m-am referit neaapărat la el, nu avem un agreement. Nu o să ne prefacem acum că ne-a plăcut acum o lună și acum nu. Dar vom vedea, noi vrem să rezolvăm cu mijlocașul pe care nu am putut să îl aducem în prima perioadă de transferuri”, a precizat președintele clubului din Grant.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*