
Antrenorul Andrea Mandorlini (65 de ani) urmează să plece de la CFR Cluj, au confirmat sursele iAMsport.ro, iar în locul său va fi adus un antrenor care este deja un obișnuit al clubului din Gruia.
”Caruselul” de pe banca tehnică a celor de la CFR Cluj se află și acum în plină rotație. După ce l-a înlocuit pe Dan Petrescu cu Andrea Mandorlini în iunie 2023, l-a înlocuit pe italian cu ”Bursucul” în ianuarie 2024.

În locul românului a revenit Mandorlini, în august 2025, iar acum urmează să revină același Petrescu, au dezvăluit sursele iAMsport.ro, însă întoarcerea nu se va produce în acest moment! Despre acest subiect a scris și Prosport.
Dan Petrescu, noul antrenor de la CFR Cluj pentru a cincea oară!
Noul președinte a pus la punct cu Petrescu ultimele detalii marți seara, iar acesta și-a dat acordul să își înceapă al cincilea mandat de antrenor al grupării din Gruia.

Afectat de grave probleme medicale, membrul Generației de Aur a transmis că are nevoie de două săptămâni înainte de a putea prelua frâiele formației alături de care a câștigat patru titluri de campion.
Așadar, cele două variante ale ardelenilor rămân să îl mențină pe Mandorlini în funcție până în acel moment sau cea preferată de Iuliu Mureșan, anume de a numi un alt tehnician interimar.
Cursă împotriva timpului pentru CFR Cluj: play-off-ul e la șase puncte distanță

Ardelenii au avut parte de un început de sezon de coșmar, mai întâi sub comanda lui Dan Petrescu, dar apoi și sub îndrumarea lui Andrea Mandorlini.
După primele 13 etape, ”feroviarii” se pot mândri cu doar două victorii în SuperLiga, în prima rundă, cu Unirea Slobozia (2-1), obținută în prelungiri, și în etapa a 12-a, cu ”rănita” Hermannstadt (2-1).
În plus, sursa importantă de venit reprezentată de cupele europene a fost pierdută odată cu eliminarea din preliminariile Europa League și Conference League. Braga (Portugalia), respectiv Hacken (Suedia) au fost ”călăii” CFR-ului.
Leave a Reply