FCSB a suferit o înfrângere categorică pe teren propriu, scor 1-4, în fața rivalei CFR Cluj, în derby-ul etapei a 23-a din Liga 1. Deși gruparea „roș-albastră” a controlat posesia balonului, defensiva bucureștenilor a avut mari probleme, iar ardelenii au speculat eficient erorile apărării. Așadar, e lesne de înțeles că cei mai slabi jucători de pe teren au fost chiar fundașii FCSB-ului.
Potrivit evaluărilor SofaScore, cei mai slabi jucători de pe teren au fost Andre Duarte, notat cu 5,3, și Valentin Crețu, care a primit 5,8. În schimb, doar Darius Olaru (7,3) și David Miculescu (7,2) au reușit să se remarce pozitiv în tabăra gazdelor, depășind media echipei într-un meci complicat.
De partea cealaltă, CFR Cluj a impresionat prin eficiență și organizare. Noul portar al ardelenilor, Mihai Popa, a avut o prestație solidă și a fost notat cu 8,1, fiind cel mai bun jucător al partidei. Andrei Cordea și Meriton Korenica au primit, la rândul lor, nota 7,3, contribuind decisiv la succesul echipei din Gruia.
David Miculescu a deschis scorul încă din minutul 2 pentru FCSB, însă CFR Cluj a întors rezultatul prin golurile marcate de Alibek Aliev (41), Meriton Korenica (44), Andrei Cordea (49) și Lorenzo Biliboc (90+1), obținând o victorie clară și extrem de importantă în lupta pentru play-off.
Leave a Reply