Elias Charalambous a dat cărţile pe faţă înainte de primul meci oficial din 2026: “Trebuie să fiu sincer cu voi”

FCSB va debuta în Liga 1, în 2026, în faţa lui FC Argeş, vineri, de la ora 20:00. Elias Charalambous a vorbit deschis despre obiectivul clar pe care roş-albaştrii îl au în noul an.

Aşa cum a zis şi Gigi Becali, toată lumea de la FCSB se gândeşte doar la titlul de campioană, chiar dacă echipa este acum pe locul 9, la două puncte de ultima poziţie care duce în play-off.

Elias Charalambous a dat cărţile pe faţă înainte de primul meci oficial din 2026

“Aşteptăm să câştigăm primul meci, o luăm pas cu pas. Obiectivul acestui club este întotdeauna să câştige titlul. Trebuie să fiu sincer cu voi, singurul lucru pe care îl avem în gând este câştigarea titlului”, a spus Charalambous, la conferinţa de presă.

După primele 21 de etape din sezonul regular, FCSB are 31 de puncte, fiind la 9 puncte de liderul Universitatea Craiova, la 8 lungimi de Rapid şi la 7 puncte de Botoşani şi Dinamo.

FCSB şi FC Argeş, în conflict înainte de meci

Oficialii de la FCSB au ameninţat că nu vor evolua la Piteşti, dacă gazonul nu se va prezenta în condiţii optime. Pentru ora meciului sunt prognozate -4 grade Celsius. În acest context, oficialii bucureşteni se aşteaptă ca gazonul să fie îngheţat şi au notificat LPF cu privire la faptul că echipele din Liga 1 au obligativitatea ca stadioanele din Liga 1 să aibă încălzire funcțională a terenului.

Piteştenii neagă problemele şi susţin că starea gazonului va fi optimă la ora meciului. „Foarte bine, îi așteptăm la deszăpezire. Nu ne-a contactat absolut nimeni. Nu mă interesează ce fac cei de la FCSB. Gazonul va fi bun până la ora jocului. Bineînțeles că sistemul de încălzire funcționează, altfel nu luam licența dacă nu funcționa”, a spus Dani Coman, pentru gsp.ro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*