
FCSB a fost în comă, 0-2 cu necunoscuta Drita, pe Arena Națională, dar a revenit extraordinar și a învins în prelungiri cu 3-2. Politic, blamat de Gigi Becali, a scos penalty-ul din care Bîrligea a marcat un gol ce-ar putea fi decisiv în perspectiva calificării, care va fi decisă joia viitoare, la Pristina.
- Câștigătoarea va juca în play-off cu Aberdeen (Scoția).
- Aici, totul despre meciul CFR-ului cu Braga.
- Încă o seară specială pentru Universitatea Craiova – citește aici toate detaliile.





Cronică de Eduard Apostol, după FCSB – Drita 3-2, în turul 3 Europa League: „Ridică-te, FCSB, la viață!”
FCSB – Drita ar fi trebuit să fie un pansament pentru rănile campioanei României din ultima perioadă. Armada lui Gigi Becali a fost umilită de Inter d’Escaldes, a fost ciuruită de Shkendija și răpusă de Dinamo.
Totuși, Drita nu are o faimă de mare sperietoare, cu toate că la ceea ce am pățit noi cu kosovarii în ultimii ani ar fi trebuit să fie un avertisment serios. Până la urmă, Gigi Becali rămânea cel mai de temut “adversar” pentru echipa lui Elias Charalambous. Joaca de-a fotbalul, impulsivitatea, aroganța au lovit în plin formația roș-albastră.
Dacă și Drita este sperietoare…
Ajzeraj (2) a trimis un avertisment. FCSB a suferit mult în ultimele săptămâni și nu mai impune ritmul jocului. Tremură! Kosovarii au arătat din start că au venit gata de luptă, pentru un fotbal în care să bage materiale, nu artificii, fițe și… Nu mai contează!
Drita a deschis scorul la a doua incursiune, dintr-o fază simplă, după vorbă, după port. Tusha (7) a luat jocul pe cont propriu, a tras prima oară, iar Graovac a respins, pentru ca la a doua încercare să pună balonul lângă bară din zonă centrală. Mai grav este că la ceea ce a jucat FCSB în ultima vreme, scorul de pe tabelă nu șoca! Era o consecință a degringoladei instalate în toate zonele.
„Sunt atât de praf încât nici caterinca nu mai are haz”, a scris un user, “nicolaedobrin”, în comentariile live-ului de pe GSP.ro. Suporterii au sesizat realitatea momentului. Orice apropiere a oaspeților de careu era un moment de panică. Șutul sănătos al lui Limaj (19) a fost boxat cu greu de Târnovanu. Iar ocaziile kosovarilor erau de pe zonă centrală, incredibil câtă delăsare și lipsă de reacție!
FCSB a creat impresia în acest sezon că vrea să pună pe harta internațională diverse echipe minuscule din fotbalul continental. Prima pâlpâire a roș-albaștrilor a venit de la două atacuri ce au adus cornere. Fazele fixe au fost bătute în necaz. În sfârșit, o fază lucrată, extinsă, a campioanei României, cu șutul lui Șut (25), deviat de un kosovar din drumul spre țintă.
FCSB își caută un om providențial
FCSB a început să dea semne reale de viață, a fost o serie de cornere – cinci în șase-șapte minute – care au dat energie. Era să iasă ceva urât! Pantea a fost depășit ca un începător, iar norocul roș-albaștrilor a fost că Tusha (34) a ales să tragă din unghi, sporind șansele lui Târnovanu de a bloca. Fiindcă dacă ar fi pasat în centru, ar fi ieșit deranj cât palatul din Aleea Alexandru.
Octavian Popescu a arătat prea tehnic și neînțeles pentru timpul prezent. Bîrligea s-a zbătut, iar Cisotti a încercat să găsească, în zadar, un culoar. Miculescu s-a învârtit de colo-colo. Chiricheș a încercat să ordoneze ce se mai putea. Miculescu (38) a căutat, temerar, colțul lung.
Apoi, Maloku (40) i-a suflat mingea din cap. Erau buni Tănase, Olaru, să inventeze ceva, să dea impuls, Radunovic, să ofere siguranță și protecție…
Miculescu (44) a fost la un pas (ad litteram) de gol, dar mingea n-a vrut să intre. Oricum, s-a dat ofsaid. Până și Crețu (45+1) a încercat poarta cu o execuție pretențioasă. FCSB a complicat fără noimă toată prima repriză, Drita a jucat simplu și tăios. Și s-a agățat de adversar, enervând prin combativitate.
0-2, scorul ce-a trezit-o pe FCSB
Nicio schimbare la pauză. Păi, cine să intre?! Tavi Popescu (46) a desenat o “acoladă”, iar Bîrligea a stat 30 de secunde pe jos solicitând și gesticulând că a fost penalty.
Nu există așa ceva! Șut și Chiricheș au plonjat degeaba fără a putea stopa atacul, promițător, al adversarei, iar Krasniqi a urcat cu tupeu, centrând în buza porții. Arb Manaj (50) a reluat la colțul scurt, iar mingea s-a dus, cu noroc, în plasă.
După ce din Târnovanu, care parase inițial, s-a dus în adversarul ce-a împins-o în poartă. Speranțe de la VAR, doar VAR-ul mai putea salva o formație dezmembrată. Kosovarii au chiuit ca la nuntă după cele trei minute de analiză. 2-0 pe Arena Națională!
A intrat Edjouma în locul lui Chiricheș, vă dați seama cu cine a vrut remontada Becali? Cu cel de care nu știa cum să scape până mai ieri! În timp ce băieții tineri de la FCSB au alergat ca la old-boys, kosovarii și-au văzut conștiincios de treabă.
Bîrligea (64) a tras cu ciudă, din centrul careului, după ce Miculescu a meșterit o fază pe dreapta, iar un apărător i-a așezat mingea nouarului roș-albaștrilor. A intrat Politic (68) în locul lui Cisotti (inexistent), acum era momentul să arate din ce aluat e plămădit. Și replica a venit după un minut și jumătate, când a tras înșelător, dar portarul a reușit cumva să respingă.
Se anunța asediu la poarta kosovarilor, dar atenție pe contraatac! Și nervii tari, fiindcă oaspeții au avut un fel enervant de a trage de timp. Graovac (72) s-a înălțat à la Cristiano Ronaldo după un corner, în sfârșit, executat cum trebuie de Octavian Popescu. 2-2, FCSB era înapoi în joc și pe cai mari!
Ce cursă și ce ocazie a avut Bîrligea (79) după deposedarea lui Pantea! Mingea s-a plimbat pe transversală. Alhassan (83) a intrat în locul lui Tavi Popescu, care deja începuse să fie ciomăgit de adversari. Drita a început să-și arate limitele. Dar FCSB nu mai găsea energie pentru a pune presiune pe final.
Incredibil ce autogol putea să-și dea FCSB! Ar fi fost sfârșitul. Mingea s-a dus agonizant printre picioarele lui Târnovanu (86), noroc că s-a dus lângă bară și afară!
Unul dintre jucătorii blamați de Becali, Politic, a scos penalty în minutul 2 de prelungiri. A știut, inteligent, să obțină „pasa” pentru golul unei victorii nesperate. Bîrligea (90+4) a tras fără frică și cu sânge rece. FCSB obține un succes nesperat la un moment dat, dar chinul rămâne întipărit în minte pentru ceea ce va urma la retur în Kosovo, joia viitoare.
FINAL » FCSB – Drita 3-2
- Au marcat: Bîrligea 64; Graovac 72; Bîrligea 90+4 (pen.) / Tusha 7; Manaj 49
- Aici, cele mai importante statistici
- 13.825 de oameni au fost în tribunele Arenei Naționale – număr oficial.
- min. 90+4: GOOOOOL FCSB! Daniel Bîrligea înscrie din penalty ceea ce va fi, foarte probabil, golul victoriei!
- Baba Alhassan i-a pasat lui Politic, acesta a făcut o preluare fină, spre careul oaspeților, moment în care a fost împiedicat.
- PENALTY OBȚINUT DE DENNIS POLITIC ÎN MINUTUL 3 AL PRELUNGIRILOR! Să vină astfel golul victoriei?!
- 6 minute de prelungire arătate de la margine.
- min. 83: călcat dur în faza precedentă, Octavian Popescu a fost înlocuit de Baba Alhassan.
- min. 81: Miculescu șutează din întoarcere, portarul oaspeților reține.
- min. 79: BARĂ FCSB! Servit de Octavian Popescu pe culoar, Bîrligea și-a încercat norocul cu piciorul stâng. Șutul i-a fost deviat și mingea a căzut pe bara transversală!
- Tribunele s-au trezit! „Steaua București” se aude pe Arenă, spectatorii încercând să-i împingă spre victorie pe jucătorii roș-albaștri.
- min. 72: GOOOOOOOL FCSB, 2-2! În sfârșit, roș-albaștrii au fructificat un corner. Octavian Popescu a centrat, Daniel Graovac a apărut în careul advers și a înscris cu capul. Asta la al 14-lea corner de care au beneficiat astăzi!





- min. 70: Dennis Politic este foarte aproape să înscrie un gol de zile mari, dar șutul lui este respins în corner de portarul Maloku.
- min. 68: înlocuire la FCSB, Dennis Politic a intrat, Juri Cisotti a ieșit.
- min. 64: GOL FCSB, la capătul unei faze pornite din aut. Miculescu și-a depășit advesarul și a centrat pe 6 metri, un adversar a respins pe direcția lui Bîrligea, iar nouarul nu a stat pe gânduri și a finalizat frumos, la colțul lung, cu piciorul stâng.
- min. 60: primele fluierături pe Arenă, după o fază în care jucătorii FCSB-ului parcă nu au știut ce să facă cu mingea și au pierdut-o ușor.
- min. 57: prima schimbare de la FCSB este Malcom Edjouma pentru Vlad Chiricheș. Da, același Edjouma pe care acum ceva timp Gigi Becali făcea tot posibilul să-l dea afară!
- Golul a fost validat, 0-2.
- Faza este verificată în camera VAR, pentru că pe Manaj l-a lovit mingea și în mâna stângă. O avea însă lipită și a lovit și cu coapsa.
- min. 49: GOL DRITA! Campioana României este la PĂMÂNT! A înscris și Manaj, cu ceva șansă. Krasniqi a centrat în fața porții, de unde Manaj, care-i luase fața lui Graovac, a reluat pe direcția lui Târnovanu. Portarul FCSB-ului a parat, dar mingea a sărit în adversar și a ricoșat în poartă!
- Ora 22:37 – Start în repriza secundă. Nicio schimbare la pauză la FCSB. Variantele ofensive de pe bancă sunt Alexandru Stoian și Dennis Politic.
- min. 45+1: Crețu încearcă o execuție spectaculoasă, dar șutul lui de la marginea careului nu prinde poarta. 3 minute de prelungire.
- min. 43: momente mai bune de joc pentru FCSB, care a urcat liniile spre poarta adversă. Dar atacurile campioanei României sunt neinspirate, multe încheiate cu centrări fără adresă.
- min. 38: șut bun al lui Miculescu, dar extrema FCSB-ului nu i-a putut imprima mingii suficient efect cât să o bage în „ațe”.
- min. 34: șansă de gol și la cealaltă poartă, chiar mult mai mare. Șutul marcatorului Tusha este scos de Târnovanu!
- min. 34: Bîrligea încearcă poarta dintr-un unghi complicat. Șutul are putere, dar este pe direcția portarului.
- min. 30: FCSB a beneficiat de mai multe cornere până acum, dar nu a reușit să producă pericol din astfel de momente statice. Au fost cinci cornere în ultimele minute, toate executate de Octavian Popescu, unul mai slab decât celălalt, detaliu care i-a enervat pe cei de pe bancă.
- min. 25: prima acțiune cursivă a FCSB-ului. O combinație bună îl lasă pe Adrian Șut în poziție de finalizare, dar șutul acestuia este deviat în corner.
- min. 20: în afara ultrașilor din galerie, care cântă continuu, ceilalți spectatori au venit ca la teatru. Nu-i mișcă jocul echipei sau situația de pe tabelă. Se uită și așteaptă ceva, o minune. Nici nu critică, nici nu apostrofează (încă), dar nici nu încurajează.
- min. 19: altă ocazie bună a oaspeților, Târnovanu scoate șutul expediat de Limaj!
- min. 11: Elias Charalambous este pironit în zona tehnică de lângă tușă, încearcă să-și impulsioneze jucătorii. Și-a pus mâna în cap la tentativa lui Bîrligea de a relua cu capul. Antrenorul kosovarilor, Zekirija Ramadani, are alura unui luptător de MMA și este mai vocal.
- min. 7: GOL DRITA! Apatia gazdelor este pedepsită de kosovari. O pasă lungă depășește defensiva roș-albastră. Graovac blochează primul șut al lui Tusha, dar mingea rămâne la mijlocașul oaspeților, care nu iartă din a doua încercare.
- min. 2: prima ocazie a meciului le aparține oaspeților. Ajzeraj pătrunde bine, dar ratează cu puțin poarta.
Leave a Reply