
„Fierbe” Clujul! CFR traversează o perioadă de coșmar, iar după rușine din Europa, vicecampioana României s-a făcut de râs și în întrecerea internă. Echipa din Gruia stă pe un butoi de pulbere, iar Cristi Balaj (54 de ani), președintele clujenilor, a vorbit extrem de supărat despre situația de la echipă și a anunțat prima decizie: gafeurul Leo Bolgado (27 de ani) va fi amendat.
La CFR încep să se ia măsuri după fiascoul din ultimele zile, când echipa trăiește umilință după umilință. Primul care a dezertat a fost Dan Petrescu, tehnicianul dându-și demisia după eșecul din Suedia. Acum, atenția se mută și asupra jucătorilor.
Fotbalistul care a fost eliminat duminică seara, la eșecul cu Oțelul Galați, scor 1-4, Leo Bolgado, cel care i-a aplicat adversarului lui un pumn în față, în minutul 50, lăsându-și echipa în inferioritate aproape o repriză, va fi amendat pentru gestul îngrozitor și inconștient pe care l-a comis. Anunțul a fost făcut de Cristi Balaj, care nu mai acceptă astfel de gesturi din partea fotbaliștilor grupării din Gruia.
Gafeur și bătăuș: Leo Bolgado, amendat la CFR Cluj
„Nu îi grăbea nimeni să reia jocul. Va fi amendat pentru cartonașul roșu (n.r. Leo Bolgado). Înțelegem că greșești o pasă sau că n-ai fost atent, că ai dat pasă în momentul în care te ștergi cu tricoul la față și nu știu, n-ai văzut, nici nu are importanță…

Dar nu acceptăm asemenea acte în care îți lași colegii în 10 oameni. Nu acceptăm. Indiferent de numele jucătorului. Și nu că am pierdut. Cartonașul roșu a fost acordat corect!
Suntem sado-masochiști. Când faci 3 cadouri nu ai ce să mai spui. N-ați văzut primul gol? După acea greșeală de fundaș, driblăm în fața porții. Și vorbim de jucători care au demonstrat, jucători care au fost doriți de alte echipe, jucători care au făcut meciuri senzaționale. Jucători de națională.
Ce să mai vorbesc când apar greșeli personale? E un consum. E oboseală fizică, oboseală psihică. Sunt multe lucruri care se întâmplă, care îi apasă pe jucători. Sunt oameni și noi.
Noi încercăm să îi încurajăm, dar până la un moment dat. Contează și cealaltă parte. Ca să rezolvi o problemă, sunt implicate mai multe părți. Ca să ajuți pe cineva, trebuie ca și persoana cealaltă să aibă capacitate și puterea de a se ridica”, a spus luni dimineață președintele clujenilor, Cristi Balaj, conform fanatik.ro.
Înainte de a primi cartonașul roșu, Bolgado greșise grav la primul gol al celor de la Oțelul. În minutul 25, CFR Cluj a repus o minge din careul mic, iar cei doi fundași centrali nu s-au înțeles între ei.
Leo Bolgado a repus mingea, însă nu a fost atent să vadă unde e Matei Ilie și a pasat prea încet. Iar portarul Hindrich nu a putut ajunge la ea. Bană a fost pe fază, i-a luat fața internaționalului de tineret și și-a păstrat calmul. Hindrich a ieșit din poartă pentru a-l bloca, dar Bană a întors mingea către Patrick Fernandes, rămas singur în careu, care a deschis scorul.





Leave a Reply