
În momentul în care Denis Alibec a revenit la FCSB, în această vară, Gigi Becali a transmis în spațiul public faptul că singura condiție pusă de atacant pentru această mutare a fost ca omul de afaceri să nu îl critice în direct la TV, așa cum s-a întâmplat în perioada precedentă petrecută de atacant la echipa roș-albastră.
Gigi Becali și-a încălcat promisiunea față de Denis Alibec după FCSB – FC Argeș 0-2
Fostul fotbalist de la Farul Constanța a explicat la momentul respectiv, după cum a dezvăluit atunci chiar omul de afaceri, că această chestiune îi afectează destul de tare familia, în special pe mama sa, despre care chiar se știe că s-a opus acum întoarcerii fiului ei la campioana României, tocmai din acest motiv.
Așadar, atunci, după cum s-a notat anterior, Gigi Becali i-a promis în mod public lui Denis Alibec faptul că nu îl va critica în intervențiile sale telefonice de la diferite emisiuni televizate, ci, în cazul în care va avea ceva să îi reproșeze, va face acest lucru doar cu ocazia conversațiilor private dintre ei.
„Am avut o convenție cu el. Mi-a spus: ‘Nea Gigi, nu pentru mine, pentru familia mea. Orice fac, mă suni, mă cerți pe mine, dar nu vreau la televizor…’ I-am promis, așa fac. Mă țin de cuvânt, așa voi face (n.r.- nu va vorbi la TV despre Alibec). Nu comentez. Eu nu vorbesc de el, dacă am ceva, îl sun și-i zic. El e special, e foarte sensibil, e băiat de mare calitate. E fotbalist, ce să mai?”, a spus Gigi Becali atunci în direct la Digi Sport.
Ce a spus patronul campioanei României: „Nu a contat deloc”
Pentru o perioadă patronul campioanei României a ținut cont de această promisiune și, în contextul în care Alibec a fost totuși și destul de mult timp accidentat, nu l-a criticat pe acesta în mod public. Doar că acest lucru s-a întâmplat totuși în cele din urmă duminică seară, după ce FCSB a pierdut pe Arena Națională în fața lui FC Argeș, scor 0-2, în etapa a șaptea din Superliga.
Leave a Reply