Hotărâre neașteptată! Dinamo nu va mai juca pe “Arcul de Triumf” în 2025. Andrei Nicolescu a spus care va fi noua ”casă” a câinilor

Dinamo are o nouă casă! “Câinii” au anunțat o schimbare majoră pentru acest sezon: toate partidele disputate pe teren propriu se vor juca pe Arena Națională până la finalul anului.

După ce în sezonul precedent Dinamo a găzduit meciurile de acasă pe stadionul „Arcul de Triumf”, clubul a decis o schimbare radicală.

În acest sezon, inclusiv partidele cu UTA Arad și FCSB au avut loc deja pe Arena Națională, iar decizia se aplică tuturor partidelor de pe teren propriu rămase în 2025.

Toate meciurile de acasă se vor disputa pe Arena Națională

Următorul meci de acasă pentru ”câini”, Dinamo – Hermannstadt, programat pe 30 august, va avea loc pe cel mai mare stadion al țării.

Stadionul „Arcul de Triumf” este abandonat în termeni obișnuiți, fiind folosit doar în situații excepționale, atunci când Arena Națională nu este disponibilă.

Un factor decisiv în alegerea noii arene este calitatea gazonului, mult mai bun pe Arena Națională comparativ cu „Arcul”, unde terenul este într-o stare vizibil degradată.

Până la meciul cu Hermannstadt, dinamoviștii vor face deplasarea pentru meciul cu Universitatea Cluj, sâmbătă, 23 august, de la ora 21:30.

Foto 2/3

Andrei Nicolescu, declarații despre “noua casă” a câinilor

Andrei Nicolescu a spus care sunt motivele pentru care Dinamo se mută de pe Arcul de Triumf, menționând inclusiv probleme legate de sponsori.

”În acest moment, proiecția este să jucăm toate meciurile pe Arena Naţională. Am discutat ca toate meciurile de acasă din acest an calendaristic să le jucăm pe Arena Naţională. Deci nu tot sezonul, anul calendaristic.

Trebuie să discutăm şi cu cei de la Arcul de Triumf, să vedem unde sunt problemele şi cum se pot ele remedia. Noi am spus că ne dorim ca jucătorii să se obișnuiască şi să joace pe un stadion mai mare.

Am venit într-un moment în care s-au întâmplat nişte lucruri cu sponsorul arenei „Arcul de Triumf”, e o discuţie şi cu sponsorul nostru principal. Sunt chestii pe care trebuie să le înţelegem noi toţi şi cum putem trece peste ele.

Noi trebuie să ne ridicăm la pretenţiile suporterilor şi un stadion ca Arena Naţională să devină o casă a noastră. Asta se întâmplă prin rezultate şi uşor-uşor”, a spus Andrei Nicolescu, pentru Fanatik.

La partida cu Botoșani, Dinamo a acoperit numele sponsorului oficial al stadionului „Arcul de Triumf”, MrBit, afișând în locul acestuia marca Superbet, sponsorul clubului. Această practică nu a fost pe placul administratorilor “Arcului”, ceea ce a agravat decizia clubului de a se muta pe Arena Națională.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*