Imediat după eliminarea de la Survivor, Marina Dina s-a apropiat și i-a șoptit ceva lui Cristian Boureanu: „Ne…”

Episodul 12 al emisiunii Survivor 2026, din data de 1 februarie, a adus o nouă eliminare. De această dată, un concurent din tribul Faimoșilor a plecat acasă. Este vorba despre Marina Dina. Ce i-a șoptit Faimoasa lui Cristian Boureanu, imediat după ce politicianul a eliminat-o de la Survivor?

Echipa Faimoșilor a pierdut jocul pentru imunitate. Așadar, doi concurenți au luptat pentru a rămâne în competiție, însă numai unul a putut merge mai departe. Ca de fiecare dată, primul concurent nominalizat spre duel a fost desemnat de concurenți, iar cel de-al doilea a fost ales de cel care a obținut imunitatea. Astfel, la duel au ajuns Cristi Boureanu și Marina Dina.

Ce i-a șoptit Marina Dina lui Cristian Boureanu

Lupta nu a fost una deloc ușoară, iar ambii concurenți au încercat din răsputeri să-și păstreze locul în competiție. Din păcate, norocul nu a fost alături de Marina, așa că aceasta a părăsit competiția cu ochii în lacrimi. Confruntarea dintre cei doi s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea lui Cristi Boureanu.

„Am dat tot ce am putut. Îmi doream să pot mai mult. Dar până aici am ajuns. M-am bucurat foarte mult de echipa asta minunată, care îmi e ca o familie și sper să îmi rămână așa. O să le țin pumnii. O să îi urmăresc de acasă și știu că sunteți puternici și că o să învingeți.

Îmi e greu să mă despart de ei. A fost o experiență foarte frumoasă și ei au contribuit la treaba asta. Îmi e foarte greu să mă despart de colegii mei. Pe de altă parte știu că mă așteaptă doi omuleți acasă și asta îmi dă putere”, a spus Marina Dina, la finalul duelului.

În urma duelului, Marina Dina a fost eliminată, iar plecarea ei a emoționat pe toată lumea. La final, Faimoasa și-a îmbrățișat colegii și a început chiar cu Cristi Boureanu. Între cei doi se pare că s-a creat o legătură specială, iar la final Marina i-a șoptit acestuia la ureche că se vor revedea și în afară.

„Marina Dina: Ne vedem la Brașov.

Cristi Boureanu: Am promis!”, au rostit cei doi în schimbul șoptit de replici.

Ce i-a șoptit Marina Dina lui Cristian Boureanu /Foto: Captură Antena 1

Traseul Marinei Dina la Survivor 2026 s-a încheiat după patru săptămâni de competiție. Astfel, Faimoasa a plecat din competiție cu o experiență pe care nu o să o uite, dar și cu 10.000 euro.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*