
Dan Iamandi, inspectorul șef al Jandarmeriei Harghita, a oferit primele explicații legate de incidentele petrecute între forțele de ordine și suporterii lui Dinamo, la meciul dintre formația alb-roșie și Csikszereda.
Prima etapă din Superligă a adus și primul scandal. La Csikszereda – Dinamo, meci terminat 2-2, fanii „câinilor” s-au răfuit cu jandarmii, dar și cu firma de pază din interiorul arenei. După ce au apărut imagini cu Dan Iamandi încercând să-i calmeze pe fanii lui Dinamo, deranjați de organizare, acesta a discutat azi cu Gazeta Sporturilor.
Inspectorul șef al Jandarmeriei Harghita susține că fanii lui Dinamo au venit într-un număr mai mare decât locurile alocate. Acesta a explicat și ce probleme au apărut și a susținut că suporterii „câinilor” au premeditat totul.
Șeful Jandarmeriei Harghita acuză după Csikszereda – Dinamo: „Au vrut să intre mai mulți”
„Haosul l-au creat suporterii care nu au acceptat anumite reguli. Eu am încercat prin dialog pașnic să-i conving că ceea ce fac nu e bine. Stadionul e mic. E o greșeală. Nu are 4.000 de locuri, ci 2.480.
Și fanii lui Dinamo au primit 5%, adică 125 de locuri. Dar ei și-au mai cumpărat bilete, probabil prin interpuși. Ei aveau bilete, dar trebuiau să meargă la locurile lor. Ei voiau să intre toți în același loc. Ceea ce e imposibil, pentru că acea zonă avea doar 125 de locuri. De aici a pornit totul. Ei spun că aveau aveau bilete și că nu au fost lăsați să intre. Trebuiau să intre unde aveau bilete.
Noi am încercat să avem un dialog între ei. Ei s-au și bătut între ei. Și noi am intervenit.
Până la urmă, ei au intrat mai mult de 125 în acea zonă. Prin minutul 15-20 au ieșit și au plecat. Probabil au premeditat lucrul acesta. Nu m-am născut ieri. Am trecut prin multe și nu mă surprinde lucrul acesta. Am încercat să gestionăm corect. O să facem o analiză să vedem ce am greșit și noi, ce a făcut firma de pază, dacă organizatorul a făcut tot ce trebuia să facă. O să ne punem la punct. Suntem și la început în Liga 1. Stadionul e mic, intrarea se face complicat. Sunt probleme, dar le rezolvăm.
Au fost lucruri care s-au mai întâmplat. Nu e nici prima dată și nici ultima. Noi și Gruparea Mobilă de la Târgu Mureș ne-am făcut treaba foarte bine”, a declarat Dan Iamandi pentru GSP.ro.





„Fanii lui Dinamo au făcut scandal și în oraș”
Acesta a continuat.
„S-a dat cu un jet de spray lacrimogen. Am primit și eu, încă am ochii înroșiți. Dar s-a dat un jet mic. Un spray mic, de mână. S-a dat când suporterii se urcau pe gard, că erau nervoși. Trebuie să reacționezi.
Că s-au mai dat coate, că s-au îmbrâncit… Asta e. Pentru asta suntem și noi plătiți. Ei au venit cu chef de scandal. Au făcut scandal și prin oraș, i-a amendat Poliția” a adăugat inspectorul șef al Jandarmeriei Harghita.
Banner-ul fanilor lui Dinamo ce are? Nu are nimic. Nu e xenofob. Hai să fim realiști! Cum să-l interpretez? Și suporterii ceilalți au afișat anumite chestii. Trebuie să fim realiști.
– Dan Iamandi, inspectorul șef al Jandarmeriei Harghita
Ce susțin fanii lui Dinamo
Eduard Ziriakus Galan, președintele DDB, a avut și el o reacție legată de scandalul dintre fani și forțele de ordine.
Am avut 125 de oameni și s-a făcut tot posibilul ca acei oameni să intre la stadion. Ce nu înțelege Csikszereda este că nu e un meci de Liga 2, 3 sau 4, nu e cu Odorheiul sau alt adversar. Acolo vor veni și Rapid, și Craiova, și FCSB, trebuie să arăți respect!Cei cu bilete nu au intrat, asta nu s-a întâmplat la baraj. Nu știm de ce nu i-au lăsat să intre, ei controlau foarte mult, stăteau câte 5 minute să intre câte unul, au dat cu spray inclusiv pe copii.
Nu au sărit la bătaie, noi am ajuns acolo, aveam 125 de bilete cumpărate de la ei și ei nu ne-au lăsat să intrăm. După aceea a venit și conflictul, când au lăsat să intre doar 50 dintre cei 125 de oameni, bilete luate prin protocolul dintre cluburi.
– Eduard Ziriakus Galan, președinte DDB
Leave a Reply