
Simao Rocha (24 de ani) s-a operat la genunchi, iar perioada de recuperare va fi una foarte lungă. Fundașul stânga va reveni pe teren abia la începutul anului viitor.
Portughezul Simao Rocha a suferit desprindere de menisc și os și va rata toate meciurile din acest an. Jucătorul lui CFR Cluj s-a operat la unul dintre cei mai renumiți specialiști din Portugalia.

Diagnostic dur pentru Simao Rocha: desprindere de menisc și os
Oficialul clubului, Marius Bilașco, a anunțat că Rocha va putea reveni pe teren în luna ianuarie. El a vorbit și despre situația lui Louis Munteanu, revenit la antrenamentele lui Andrea Mandorlini:
”Am încredere, chiar dacă lipsesc doi jucători importanţi. Louis Munteanu a reintrat la antrenamente. Lipsesc Kamara şi Simao. Simao cred că anul ăsta nu mai joacă. A avut nişte desprinderi la menisc şi os. Are nevoie de o pauză mai lungă, acuza dureri şi a mers în Portugalia la un medic. S-a operat acolo şi va reveni din ianuarie. Partea bună este că Louis a reintrat la antrenamente, iar jucătorii rămaşi sunt valizi şi pe ei putem conta până la final.”, a declarat Marius Bilaşco la Prima Sport.
Clubul a anunțat că intervenția chirurgicală a decurs fără probleme: ”În urma durerilor acuzate în ultima perioadă la genunchi, specialiștii au decis ca fundașul nostru, Simao Rocha, să fie operat. Suntem bucuroși că intervenția chirurgicală la unul dintre cei mai renumiți medici din Portugalia a decurs fără probleme și îl așteptăm cu nerăbdare înapoi pe teren!”, a transmis CFR Cluj pe rețelele de socializare.

Un start de sezon cu ghinion pentru Simao Rocha
Rocha a evoluat doar 51 de minute pentru CFR în acest sezon, în dubla cu Braga din Europa League. Dan Petrescu l-a catalogat drept ”decepție”, invocând problemele medicale. Transferat în vara lui 2024, fundașul portughez are un gol în 35 de meciuri pentru vicecampioana României și este cotat la 1,4 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
De-a lungul carierei, Simao Rocha a mai jucat la Ferreira, Freamunde, Amarante, Real SC și Torreense.
Leave a Reply