Marius Şumudică a intervenit în scandalul ceasului dat de Mirel Rădoi lui Ştefan Baiaram. Antrenorul a transmis că tehnicianul Universităţii Craiova a greşit atunci când i-a făcut cadoul jucătorului său, cadou care costă aproximativ 15.000 de euro.
Săptămâna trecută, Ştefan Baiaram şi Mirel Rădoi s-au aflat într-un mare scandal, după ce mijlocaşul a fost lăsat pe banca de rezevere la duelul cu Noah, din Conference League. S-a zvonit, după acest episod, faptul că Baiaram şi-ar fi dorit să-i înapoieze lui Mirel Rădoi ceasul primit cadou, după prestaţiile solide din startul sezonului.
Marius Şumudică a intervenit în scandalul ceasului dat de Mirel Rădoi lui Ştefan Baiaram
Marius Şumudică a tras un semnal de alarmă şi s-a întrebat cum s-au simţit ceilalţi jucători ai Universităţii Craiova, după ce au aflat că Ştefan Baiaram a primit un astfel de cadou din partea lui Mirel Rădoi. Antrenorul a amintit de un episod asemănător prin care a trecut şi el la Gaziantep, atunci când a decis însă să le ofere tuturor celor din club câte un cadou după o victorie cu Beşiktaş.
“Cum se simt ceilalţi jucători? Uite, de exemplu ce am făcut eu în Turcia, în primul an la Gaziantep, eram pe primul loc după 20 de etape şi m-au concediat după o glumă. Au terminat după pe locul 9. M-am dus la o bijuterie, i-am bătut pe Beşiktaş cu 3-2, am făcut la tot clubul câte o brăţară de aur, cu iniţialele din aur. M-am dus cu 3 ore înainte de antrenament, la fiecare jucător am pus în ghete brăţara. S-au bucurat atât de mult, toţi le aveau pe mână, era aşa o mândrie pentru mine. Am încercat să-i câştig, să-i apropii.
Când faci diferenţe, e o problemă. Eu m-am întâlnit cu astfel de situaţii la Budescu, Alibec. Noroc că aveam jucători peste 30 de ani, îl certam pe Alibec şi începea Găman cu ‘tati, tati’. Nu i-a luat o ciocolată, nu l-a invitat la masă. Cum se simte jucătorul care e pe post cu el?”, a declarat Marius Şumudică, conform fanatik.ro.
“Ce se întâmplă cu Baiaram?”. Răspunsul dat pe loc de Mirel Rădoi
Rădoi, care a fost în tensiuni cu jucătorul său după ce l-a exclus din lot la partida cu Noah din UECL, a ținut să își apere elevul și să spună despre el că nu se pune problema de o lipsă de formă. Tehnicianul din Bănie nu s-a ferit să vorbească din nou despre motivul pentru care n-a jucat în meciul din cupele europene, dar a punctat că nu crede că Baiaram are o problemă pe plan mental.
“(n.r. Ce se întâmplă cu Baiaram? E clar că ceva mental e.) Din punctul meu de vedere, nu se întâmplă nimic. La ultima partidă de campionat a marcat gol, ultima partidă interațională n-a jucat dintr-un motiv de indiscplină, azi a avut o ocazie.
În câte meciuri n-a mai ratat ocazii Baiaram? Nu cred că e o problemă din punctul ăsta de vedere“.
Leave a Reply