Mazilit de Becali, Ștefănescu i-a dat răspunsul lui Dinamo!

Potrivit surselor GSP.ro, Marius Ștefănescu (26 de ani) și-a dat acordul de principiu pentru transferul de la FCSB la Dinamo.

Cele două cluburi au bătut miercuri palma, iar mutarea depindea exclusiv de pretențiile jucătorului.

Ștefănescu a discutat deja cu oficialii „câinilor”, a fost mulțumit de propunere, astfel că în acest moment transferul mai poate pica doar în cazul în care Ștefănescu va primi o ofertă cu mult superioară din străinătate.

Marius Ștefănescu, la o semnătură distanță de Dinamo

Gigi Becali, patronul celor de la FCSB, a decis să renunțe la Marius Ștefănescu și să își asume o pierdere de un milion de euro.

Deși achita 1,3 milioane de euro pentru a-l transfera de la Sepsi în 2024, Becali a fost nemulțumit de evoluțiile fotbalistului din acest sezon și a decis să-l cedeze pentru numai 300.000 de euro.

Extremă dreapta, Ștefănescu va concura la Dinamo cu scoțianul Danny Armstrong (27 de ani), titularul postului în primele două etape din acest sezon.

Mazilit de Becali, Ștefănescu i-a dat răspunsul lui Dinamo!
Marius Ștefănescu a marcat în FCSB – Inter Club d’Escaldes 3-1 / foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Dinamo a negociat în trecut și cu un alt jucător de la FCSB – Alexandru Băluță. Din informațiile GSP, șansele însă ca această mutare să se realizeze sunt infime. Mijlocașul ofensiv are alte planuri și așteaptă o ofertă din afara României.

Ștefănescu la Dinamo. Debutează cu FCSB?!

Așadar, oficializarea mutării reprezintă doar o chestiune de timp, iar Ștefănescu ar putea debuta la Dinamo chiar în derby-ul cu FCSB, fosta lui echipă!

Cele două rivale își dau întâlnire în etapa cu numărul 4. Partida se joacă sâmbătă, 2 august, pe Arena Națională.

Ștefănescu ar fi al doilea transfer pe care îl face Dinamo de la FCSB în această vară, după cel al lui Alexandru Musi.

Între 2019 și 2024, Ștefănescu a strâns 191 de apariții pentru Sepsi Sfântu Gheorghe, marcând 37 de goluri și oferind 26 de pase decisive.

La FCSB a adunat 49 de meciuri, perioadă în care a înscris de 9 ori și a oferit 4 pase de gol.

 

  • În acest sezon, Ștefănescu a dat un gol și un assist pentru FCSB. A marcat cu Inter D’Escaldes, la București, în victoria cu 3-1. A dat și un assist cu CFR, în Supercupa României.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*