
Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului Administrativ de la FCSB, a fost enervat de tumbele făcute de Valentin Crețu (36 de ani, fundaș drepta), la finalul meciului cu Inter d’Escaldes, scor 3-1, din primul tur preliminar al Ligii Campionilor.
Valentin Crețu, un fotbalist foarte iubit de suporteri, a sărbătorit titlul din sezonul trecut făcând mai multe tumbe. Și-a arătat mișcările de acrobat și la finalul meciului împotriva echipei din Andorra, lucru care l-a deranjat pe Mihai Stoica.
Oficialul de la FCSB a promit că apărătorul nu va mai face tumbe la finalul meciurilor.
Tumbele lui Valentin Crețu l-au enervat pe Mihai Stoica: „Vă promit că a fost ultimul meci”

„Vă promit că ăsta este ultimul meci după care Crețu va mai face tumbe. Nu se poate să faci tumbe după un meci, 3-1 cu o echipă… Toate au o limită. Foarte mult, foarte frumos, dar gata.
Aici s-a încheiat cu toate tumbele. E corect să ai frustrări când simți că poți juca, dar trebuie să se gândească că are 36 de ani și că are meci în 3 zile.
E suficient. El trebuie să joace în Champions League, marți sau miercuri, nu are voie să joace joi, dar să joace, pentru că ieri a rămas și el dator. Noi trebuia să-i năucim prin zona fundașilor laterali. N-am făcut-o, dar e ok.
Crețu o să încaseze cel mai bun salariu din viața lui de fotbalist și se va antrena. Când va fi nevoie, va juca. Asta e situația, ce să facem?”, a spus Mihai Stoica, la Prima Sport.
Eu am avut 3 remarcați. Cisotti, Târnovanu și Chiricheș. Și câțiva jucători care au fost decenți. Mulți care au fost sub nivel, dar le discutăm. Baba chiar a fost ok, dar a fost expus de cei care au fost pe lângă el. Cred că dădeam 7-8 dacă jucam cu Bîrligea sau Alibec
– Mihai Stoica
Leave a Reply