Mihai Stoica și Dani Coman, dialog încins despre transferul lui Tudose: „Înseamnă că Gigi minte / Tu ești deștept, noi proști”

Mihai Stoica și Dani Coman au avut un dialog încins în direct la TV, în privința transferului lui Mario Tudose la FCSB. Președintele Consiliului de Administrație al campioanei a declarat că nu mai sunt șanse ca fundașul să ajungă la formația roș-albastră.

MM s-a plâns de modul în care Dani Coman a reacționat în timpul negocierile dintre FCSB și FC Argeș. Acesta a transmis că tatăl jucătorului ajunsese la o înțelegere cu Gigi Becali, însă mutarea a picat. 

Mihai Stoica și Dani Coman, dialog încins despre transferul lui Tudose 

„Mario Tudose este un capitol închis, cel puțin în perioada asta de transferuri. Gigi a avut o înțelegere cu Dani Coman, care, nu știu din ce motiv, am presupus că din cauza intervenției primarului, a picat. Nu putem să fim la cheremul unui club care dă dovadă de o asemenea neseriozitate. 

N-am întâlnit așa ceva în întreaga mea carieră. Cu toți oamenii cu care am discutat, a rămas așa cum ne-am înțeles. Mai întâi s-au înțeles și apoi au zis că așteaptă următoarea ofertă. Tatăl său a negociat în numele său și am bătut palma”, a declarat Mihai Stoica, conform primasport.ro. 

Ulterior, Dani Coman a intervenit și și-a expus varianta, mărturisind că și pentru FC Argeș este un „capitol închis” transferul lui Mario Tudose la FCSB. 

„Cred că e capitol închis și pentru noi. Eu am avut o discuție cu Mario ieri, am avut și azi. După toate discuțiile contradictorii care au fost, e posibil să fie un capitol închis. El a fost, oarecum, luat prin surprindere, pentru că toate discuțiile le-a făcut tatăl lui. 

Tatăl lui ne-a mulțumit că nu ne interesează doar banii, l-a luat în brațe pe domnul primar, după care a spus că vrea să plece la FCSB. Noi am fost deschiși în situația în care Mario își dorește cu ardoare să plece. Nu-l putem ține cu forța. Cu FCSB nu am negociat, am primit doar o ofertă din partea lor. După o ședință internă am considerat că nu este suficientă oferta făcută de FCSB. Nu am apucat să negociem pentru că domnul Becali nu a fost dispus”, a spus și Dani Coman.

Mihai Stoica a intervenit și a început un dialog aprins cu Dani Coman, după declarațiile acestuia: „Înseamnă că minte Gigi. Am înțeles”.

 

Dani Coman: „Meme, tu mă cunoști și știi că spun adevărul” 

Mihai Stoica: „Dani, nu știu ce adevăr spui, dar eram de față când ai spus că te sună tatăl băiatului, iar tatăl băiatului era cu noi și nu suna pe nimeni” 

Dani Coman: „Eu am spus că mă sună domnul primar, poate s-a înțeles greșit” 

Mihai Stoica: „Nu, ai spus că te sună tatăl băiatului. Bun, așa am înțeles noi. Tu nici nu știai unde suntem” 

Dani Coman: „Bine, tu ești deștept și noi suntem proști” 

Mihai Stoica: „Hai să facem un test poligraf cu toate astea. Eu am rămas șocat! Dacă Gigi minte că v-ați înțeles…” 

Dani Coman: „Eu am negociat cu tine sau cu Gigi?” 

Mihai Stoica: „Gigi mi-a spus că v-ați înțeles la 1 milion de euro, dar înseamnă că minte el” 

Dani Coman: „De negociat, nu s-a negociat” 

Mihai Stoica: „Atunci de ce mi-ai spus să-l conving pe tatăl băiatului să vrea să vină? Am înțeles, n-am ce să spun altceva. Gigi zice una, Dani zice alta. Mi-ai zis să-ți fac o ofertă de 400.000 ca să o trimiți la Benfica. Am toate mesajele. Ieri a vorbit cu Gigi și i-a spus că a vorbit cu domnul primar și așteaptă altă ofertă și atunci a înnebunit Gigi”, a fost replica prin care dialogul dintre cei doi s-a închis. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*