
Mihai Stoica, președinte CA al celor de la FCSB, a fost dezamăgit de ratările pe care atacantul David Miculescu (24 de ani) le-a avut în meciul tur cu Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, și l-a criticat pe omul pentru care patronul Gigi Becali a plătit 1,7 milioane de euro.
David Miculescu a deschis scorul în partida din primul tur preliminar al Ligii Campionilor împotriva campioanei Andorrei, dar prestația vârfului cumpărat în vara lui 2022 de la UTA nu a fost pe placul oficialilor roș-albaștrilor.
Unul dintre cei care a ținut să iasă public și să îl critice pe fotbalist a fost chiar Mihai Stoica.
Miculescu, luat la țintă după evoluția de miercuri seară
Acesta a fost deranjat de felul în care Miculescu a tratat faza de finalizare la partida jucată pe Ghencea.

“Este inadmisibil să îţi intre Chiricheş la vârsta lui, serios, dedicat… Nu poţi să ratezi, Miculescu, cu poarta goală, nu te ţine de coapsă. Unii parcă n-au vrut să facă deplasarea.
Miculescu este un jucător care cu adversari modeşti, în loc să facă diferenţa, are nişte momente de nu se înţelege ce e cu el”, a fost părerea lui Mihai Stoica, pentru Prima Sport.
Nici Gigi Becali nu a fost mulțumit de atacantul echipei pe care o finanțează și a făcut noi ajustări în teren pentru viitoarele partide.
“Miculescu nu o să mai joace vârf. Vedem cine o să joace, dar Miculescu nu e vârf. Și la primul gol, în loc să dea din prima, a oprit mingea”, a fost anunțul făcut de latifundiarul din Pipera.
Nici Ngezana nu a scăpat
Și stoperul sud-african l-a supărat pe Mihai Stoica în partida câștigată cu 3-1 de formația pregătită de Elias Charalambous.

“Făcea sombrero la mijlocul terenului, ce e asta?! Fiţi serioşi”, a fost observația făcută de oficialul trupei din Berceni.
MM e de părere că la acest scor calificarea nu e nicidecum rezolvată, iar felul în care va fi tratată partida retur i-ar putea scuti de Olaru & Co de o surpriză neplăcută.
Dacă statutul de favorită va fi respectat, FCSB va ajunge în turul 2 preliminar al Champions League, unde va întâlni învingătoarea duelului The New Saints – Skendija.
Leave a Reply