
Alin Fică era ca şi transferat la Rapid, dar totul a picat pe ultima sută de metri a perioadei de mercato din Liga 1 şi mijlocaşul de 24 de ani cotat la 1.4 milioane de euro va rămâne la CFR Cluj.
Chiar dacă cele două cluburi se înţeleseseră deja, negocieri intense au avut loc cu 10 minute înaintea închiderii ferestrei, dar mutarea nu s-a mai făcut, motivul fiind unul incredibil.
Transferul lui Alin Fică la Rapid a picat
Rapid i-a propus jucătorului un salariu lunar de 12.000 de euro în primul sezon, unul care creştea la 13.000 de euro în al doilea an şi la 14.000 de euro peste două sezoane.
Conform fanatik.ro, agentul jucătorului, Lucian Marinescu, a cerut 13.000, 14.000, respectiv 15.000 de euro pe lună pentru cele trei sezoane. Conducerea din Giuleşti nu a acceptat condiţiile şi mutarea nu a mai fost făcută.
Astfel, Alin Fică va rămâne la CFR Cluj, unde va câştiga în continuare 5.000 de euro pe lună. În schimb, gruparea din Gruia s-a despărţit de Emmanuel Mensah, Daniel Dumbrăvanu, Virgiliu Postolachi, Beni Nkololo, Leo Bolgado și Marko Gjorgjievski.
Fică a evoluat în 16 meciuri în acest debut de sezon pentru CFR Cluj, în toate competiţiile. Mijlocaşul a marcat două goluri şi şi-a trecut în cont şi o pasă decisivă.
Leave a Reply