“Nu are nicio vină”. Reacţie categorică după ce Ujpest a reclamat-o pe FCSB la FIFA, în urma transferului lui Andre Duarte

Duarte Andre Lourenco si Darius Dumitru Olaru in meciul de fotbal dintre FC U Craiova si FCSB, contand pentru Superliga Superbet, desfasurat pe Stadionul Ion Oblemenco din Craiova, duminica 13 noiembrie 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ujpest a reclamat-o pe FCSB la FIFA după transferul lui Andre Duarte. Oficialii clubului maghiar susţin că mutarea nu s-a oficializat într-un mod legal, deşi jucătorul a semnat cu campioana ca fiind liber de contract.

Bogdan Mitrea, cel care a intermediat mutarea alături de impresarul Bernardo Vasconcelos, a reacţionat şi a transmis că FCSB nu are nimic de pierdut în acest proces deschis de cei de la Ujpest.

Reacţie categorică după ce Ujpest i-a reclamat pe campioni la FIFA după transferul lui Andre Duarte

De asemenea, Bogdan Mitrea a transmis că FCSB nu a fost implicată în rezilierea contractului lui Andre Duarte, astfel că echipa lui Gigi Becali nu poate păţi nimic. Acesta a subliniat că Ujpest a greşit în privinţa fundaşului, înainte ca el să-şi rezilieze contractul cu maghiarii, dat fiind faptul fundaşul a fost trimis să se antreneze singur.

“FCSB nu are nicio treabă. Asta va trebui să demonstreze Ujpest, dar nu văd cum. S-a comportat discriminatoriu cu jucătorul, nu a răspuns la solicitările lui. FCSB nu are nicio vină, pentru că jucătorul era liber când s-a negociat cu FCSB. Trebuie să se dovedească implicarea clubului.

Duarte a rupt contractul doar pentru comportament discriminatoriu și că l-a trimis la echipa a doua. Postările online care s-au făcut pagina oficială a clubului, faptul că i s-a comunicat să se ducă la echipa a doua fără motivare…

Comportamentul celor de acolo nu a fost adecvat. Nu ai voie să te comporți ca pe vremuri, să se antreneze singur, să nu îi dai condiții ca la prima echipă.

Ei au postat că jucătorul va fi trimis la echipa a doua, a fost comunicat oficial. Trei săptămâni consecutive nu au răspuns. El nu a încercat în nicio clipă să rupă contractul, a cerut să fie reprimit.

A venit din senin totul. Nu știu, doar ei pot spune de ce l-au exclus, pentru că e foarte ciudat, zece etape sau câte au fost el a prins echipa săptămânii și a venit această decizie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*