OFICIAL | Dinamo a făcut primul transfer al iernii! Fotbalistul are peste 70 de meciuri jucate în Superliga

Crescut la grupele de copii şi juniori ale clubului şi ajuns, ulterior, la echipa mare, Valentin Ţicu (25 de ani) se desparte de Petrolul Ploieşti. Fundaşul stânga a revenit de curând la antrenamente, după o accidentare extrem de gravă şi o perioadă dificilă, presărată cu ghinioane, care l-au ţinut departe de gazon timp de un an şi jumătate.

În ciuda faptului că mai avea contract până în vara anului 2026, Valentin Ţicu a ajuns la un acord cu FC Petrolul Ploieşti pentru rezilierea pe cale amiabilă a înţelegerii, despărţirea urmând să se producă în această iarnă. Astfel, jucătorul a devenit liber de contract, punând capăt unei relaţii de lungă durată cu clubul la care s-a format şi pentru care a evoluat cea mai mare parte a carierei.

  • Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Ţicu a semnat cu Dinamo

La nici o săptămână distanţă de despărţirea de “lupii galbeni”, Valentin Ţicu şi-a găsit rapid un nou angajament. Fundaşul stânga s-a înţeles cu Dinamo Bucureşti şi a fost prezentat oficial de clubul din Ştefan cel Mare.

  • Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

“Bine ai venit, Valentin Ţicu!

Noul nostru fundaş stânga vine din postura de jucător liber de contract şi a semnat o înţelegere valabilă până la sfârşitul sezonului actual, cu opţiune de prelungire din partea clubului pentru încă trei sezoane, până la 30.06.2029.

Cariera de jucător profesionist a lui Valentin este strâns legată de Petrolul Ploieşti, club pentru care a evoluat încă de la nivel de copii şi juniori. În total, a îmbrăcat tricoul „lupilor galbeni” în 174 de meciuri, reuşind să marcheze 8 goluri şi să ofere 11 pase decisive.

Valentin Ţicu a fost, de asemenea, o soluţie de bază pentru postul de fundaş stânga în cadrul Reprezentativei U21 a României, pentru care a evoluat la turneul final Euro U21 din 2023.

Îţi dorim mult succes în culorile clubului nostru, Valentin, şi cât mai multe realizări alături de Dinamo!”, a transmis Dinamo.

Valentin Ţicu a fost accidentat grav

Valentin Ţicu s-a accidentat grav la genunchi, în luna iulie a anului 2024, pe finalul unei partide cu Rapid, câştigată de prahoveni cu 1-0.

Fundaşul a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi a fost operat de patru ori în mai puţin de un an, din cauza unei infecţii cu stafilococ la genunchi, cauzată, cel mai probabil, din cauza spitalelor din România.

 

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*