OFICIAL | Dinamo și-a cedat jucătorul la o adversară din Superliga

Dinamo l-a cedat, sub formă de împrumut, pe atacantul Raul Rotund (19 de ani) la o rivală din SuperLiga.

Andrei Prepeliță primește întăriri în ofensivă cu două zile înainte ca formația ialomițeană să debuteze în noul sezon din Superliga.

Pe lângă Marius Lupu, noul tehnician al Unirii Slobozia se va putea baza și pe tânărul Raul Rotund.

Unirea Slobozia l-a transferat pe Raul Rotund

Transferat la Dinamo în vara trecută, de la Universitatea Cluj, Raul Rotund însă nu a primit prea multe șanse din partea lui Zeljko Kopic.

Acum, ”câinii” vor ca acesta să crească la o formație unde concurența nu este una la fel de acerbă.

”Mult succes, Raul Rotund!

Clubul nostru a ajuns la un acord cu Unirea Slobozia privind împrumutul atacantului Raul Rotund pentru durata acestui sezon.

Raul a ajuns la Dinamo în vara anului 2024, iar în sezonul trecut a evoluat în patru meciuri oficiale.

Îi dorim mult succes lui Raul Rotund și îl așteptăm înapoi și mai puternic!”, au scris cei de la Dinamo pe Facebook.

La rândul lor, și cei de la Unirea Slobozia au confirmat mutarea.

”Bine ai venit, Raul Rotund!

Unirea Slobozia și Dinamo București au ajuns la un acord privind împrumutul pe un sezon al jucătorului Raul Rotund.

Atacantul în vârstă de 19 de ani a mai evoluat de-a lungul carierei la U Cluj și CSC Șelimbăr!

Cubul nostru îi urează bun venit și mult succes!”, au anunțat cei de la Slobozia.

Transferurile lui Unirea Slobozia din acest mercato

Veniri: Gurău (p, FCU Craiova, gratis), Ciupercă (p, Recolta Gheorghe Doja, revenire după împrumut), R. Negru (f, FCU Craiova, gratis), R. Garutti (f, FC Voluntari, gratis), Dragu (f, FCU Craiova, gratis), Hamdiu (m, Bellinzona, gratis), R. Deaconu (m, Nyíregyháza, gratis), Ed. Florescu (m, Yelimay Semey, gratis), P. Dulcea (m, FC Argeș, împrumut), Vl. Pop (m, FCU Craiova, gratis), D. Radu (a, Recolta Gheorghe Doja, revenire după împrumut), Gârbăcea (a, Recolta Gheorghe Doja, revenire după împrumut), Said (a, Sloboda Tuzla, gratis), Rotund (a, Dinamo, împrumut)

Plecări: Krell (p, Petrolul, gratis), Georgescu (p, contract expirat), Medina (f, contract expirat), Pospelov (f, UTA, gratis), Blazek (f, Rapid, revenire după împrumut), Vlăsceanu (f, FCSB, revenire după împrumut), D. Dragomir (m, contract expirat), Pacionel (m, CSA Steaua, gratis), Perianu (m, FCSB, revenire după împrumut), Akhmatov (m, contract expirat), Neagu (a, Dinamo, revenire după împrumut), Arabuli (a, contract reziliat), Vojtus (a, Farul, gratis), F. Ilie (a, contract expirat, Corvinul Hunedoara), Yusov (a, contract expirat)

 

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*