Oțelul – CFR Cluj, de la ora 16:15, pe iAMsport.ro. Ardelenii caută să spele rușinea din Conference League

Oțelul Galați și CFR Cluj se întâlnesc duminică, 24 august, de la ora 16:15, în etapa a șaptea din campionat. Partida va putea fi urmărită în format LIVE SCORE pe iAMsport.ro, dar și la TV, pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.

Oțelul Galați, formație antrenată de Laszlo Balint, are șase puncte campionat, după o victorie, trei remize și două înfrângeri. Pe de altă parte, CFR are cu un punct mai puțin, adunate în o victorie, două remize și trei înfrângeri. Pentru ardeleni este primul meci după înfrângerea cu 2-7 cu Hacken, din play-off-ul Conference League, dar și primul meci fără Dan Petrescu pe banca tehnică, după ce acesta și-a dat demisia.

Noul antrenor este acum Andrea Mandorlini, revenit la formația din Gruia, însă acesta nu va fi pe bancă la meciul cu gălățenii, locul său fiind luat de Ovidiu Hoban, antrenor secund.

Oțelul – CFR Cluj, de la ora 16:15, pe iAMsport.ro. Ce a declarat Laszlo Balint

Antrenorul moldovenilor, Laszlo Balint, a prefațat partida cu CFR Cluj în cadrul conferinței de presă premergătoare partidei.

”Este o provocare mare pentru noi. Ar fi fost o provocare indiferent de contextul în care s-ar fi aflat CFR, dar cu atât mai mult prin prisma evenimentelor de joi seară, când CFR a suferit această corecţie, aş putea spune. E clar că, în primul rând, fotbaliştii lor, la nivelul orgoliului, vor dori să reacţioneze.

CFR, indiferent de context, rămâne o echipă puternică, cu un lot generos la dispoziţie. Important este să facem noi un joc foarte bun, să fim la un nivel foarte bun din toate punctele de vedere, pentru că în alte circumstanţe o să fie greu să facem un rezultat bun. Trebuie să spun cu toată tăria: un rezultat bun înseamnă doar victoria”, a spus antrenorul moldovenilor.

Oțelul – CFR Cluj, de la ora 16:15, pe iAMsport.ro. Echipele probabile

Oțelul: I. Popescu – Zhelev, Zivulic, Lopes, Ferreira – Lameira, Moreira, A. Ciobanu – Dos Santos, Araujo, Bană

Rezerve: Ursu, Iacob Bonilla, E. Neicu, Rus, Chira, Frunză, Postelnicu, D. Sandu, Pinto, C. Neicu, Bordun

Antrenor: Laszlo Balint

CFR Cluj: Hindrich – Bosec, Sinyan, M. Ilie, Abeid – Emerllahu, T. Keita, Korenica – Cordea, Gjorgjievski, Biliboc

Rezerve: Gal, György, Camora, Bolgado, Perianu, Fică, Deac, Nkololo, Postolachi, L. Munteanu, Șfaiț, Badamosi

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*