Răsturnare de situație la Dinamo! Răspuns incendiar pentru FCSB și Craiova în cazul transferului starului dorit de ambele rivale: „E un jucător interesant, dar…”

Andrei Nicolescu, președinte-acționar la Dinamo, a vorbit despre posibilitatea ca Mario Tudose (20 de ani), fundașul central de la FC Argeș, să facă pasul la formația alb-roșie în iarnă.

Dinamo s-a confruntat în acest sezon cu probleme în defensivă, mai ales la capitolul fundași centrali. În acest moment, Kennedy Boateng și Nikita Stoinov sunt singurii stoperi de meserie din lotul lui Zeljko Kopic.

Antrenorul croat l-a mai folosit la nevoie pe postul de apărător central pe Andrei Mărginean, care este, de fapt, mijlocaș.

Andrei Nicolescu a vorbit despre posibilul transfer al lui Mario Tudose

În ultimele zile, s-a zvonit că formația alb-roșie ar fi interesată să îl aducă sub comanda lui Kopic pe Mario Tudose, fundașul central de la FC Argeș, echipă nou-promovată în SuperLiga.

Mario Tudose a fost titular în toate partidele disputate de FC Argeș în acest sezon

Andrei Nicolescu a afirmat că tânărul stoper este ”un jucător interesant”, dar și că nu ar fi dispus să achite suma cerută de piteșteni în schimbul serviciilor sale.

“E un jucător interesant Tudose, dar nu în condițiile care s-au discutat la TV. Sub nicio formă. (n.r. Ce s-a discutat la TV?) Au fost niște discuții legate de valoare, sumă de transfer și așa mai departe.

(n.r. – Sunt exagerate sumele de transfer pe care le cer echipele din România?) E un circuit pe care trebuie să-l înțelegem. Datorită faptului că fotbalul românesc e sărac… sărăcia vine de la neîncredere.

Cei care au un produs de vânzare, mâine nu vor avea încredere că vor avea încă un produs, iar atunci trebuie să-și vândă cu cât mai mult produsul“, a spus oficialul dinamovist, potrivit Sport.ro.

Mario Tudose este cotat la 700.000 de euro3

Foto : Sport Pictures | Mario Tudose este cotat la 700.000 de euro

Mario Tudose, dorit și de FCSB și Craiova

Mario Tudose a devenit în acest sezon unul dintre cei mai curtați fotbaliști din SuperLiga. În urmă cu două luni, Gigi Becali l-a dorit insistent pe stoper în curtea sa, însă mutarea nu s-a concretizat.

De asemenea, iAMsport.ro a dezvăluit că și Universitatea Craiova a pus ochii pe fotbalistul lui Bogdan Andone.

FC Argeș îl deține în coproprietate cu Benfica pe Mario Tudose, astfel jumătate din suma totală a unui potențial transfer va intra în conturile formației portugheze.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*