Mihai Stoica (60 de ani), președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a avut un mesaj dur la adresa lui Valeriu Iftime (65 de ani), patronul celor de la FC Botoșani, după „înțepăturile” dintre trecut ale acestuia la adresa lui Elias Charalambous.
Mesajul lui MM Stoica a venit în contextul în care șeful botoșănenilor, lider-surpriză în Superliga în acest moment, a atacat în ultima perioadă echipa campioană și deciziile lui Gigi Becali. Iftime a prins și mai mult curaj, după ce FC Botoșani a învins-o pe FCSB în urmă cu aproximativ o lună cu scorul de 3-1.
Vorbind strict despre șansele moldovenilor de a intra în lupta la titlu, oficialul campioanei nu crede că FC Botoșani are prea multe șanse acum și că mai degrabă, pentru a avea succes, formația moldoveană ar trebui să fie umilă până la capăt, nu să își atace adversarele.
Mihai Stoica s-a luat de șeful liderului din Superliga
„Este în play-off 100% FC Botoșani, dar la titlu mi-e greu să cred. Trebuie să fii Urziceni, dar nu cred că o să fie. A început să vorbească prea mult sau prea devreme. Noi nu am vorbit niciodată la Urziceni de titlu.
Poate că m-aș fi abținut să fac vreun comentariu, dar este pentru a nu știu câta oară când îl atacă pe Charalambous. Nu înțeleg de unde și până unde Iftime își permite să vorbească.
Vine pe acolo, mieros, ne primește, gazdă ospitalieră și îl atacă tot timpul pe Charalambous. Îl atacă non-stop pe Elias Charalambous, om care nimănui nu a spus niciodată nimic, de când a venit de 3 ani în țară. Să jignești de atâtea ori? Pentru ce? Ce treabă ai cu tu noi, vezi de treaba ta!
Karma lovește și nu mișelește. Îți dă direct în față, te lovește. O să vedem dacă am dreptate sau nu. Numărăm câteva etape”, a spus Mihai Stoica, la emisiunea „Fotbal Show”, de la Prima Sport.

Nu e treaba mea ce face FCSB cu Charalambous. E treaba fotbalului românesc să înţelegem ce înseamnă să fii antrenor de fotbal, ce înseamnă să fii patron de fotbal, că toată discuţia asta porneşte de la ambiguitatea aceasta, că un patron care face echipa şi cei de afară se uită la noi ca la nişte sălbatici. Poate tocmai de-aia nu îl dă afară, că nu vine altul.
Pe de altă parte, eu cred că domnul Charalambous e într-o groapă de imagine totală. Nu îi pasă. Cum să îi spună cineva cum să facă echipa. Cum stă? E preparator fizic, ce e el acolo? Hai să fim serioşi.
În fotbal trebuie să ai oameni care ştiu meserie, un antrenor care ştie ce are de făcut, are licenţă, are pregătire. Un patron vine cu altceva. Ţine atmosfera, ţine pozitivitatea, ţine financiar. Asta face
– Valeriu Iftime, despre Elias Charalambous, la Digi Sport
Leave a Reply