Reacția lui Mihai Stoica după ce Emil Grădinescu a fost din nou mustrat de CNA: ”Oare avem voie?”

Comentatorul sportiv Emil Grădinescu (66 de ani) a fost nevoit să dea din nou explicații în fața membrilor de la CNA după anumite afirmații făcute la meciul dintre FCSB și Oțelul Galați.

Atunci, comentatorul a afirmat că ”sunt patru-cinci mii de suporteri steliști în tribune”, în contextul în care FCSB era angrenată în acel duel.

Vorbele lui Emil Grădinescu i-au enervat la culme pe suporterii celor de la CSA Steaua, formație din Liga 2, care au formulat numeroase plângeri la CNA în această speță.

Foto 6/16

Mihai Stoica, de partea lui Emil Grădinescu

Cazul a fost judecat miercuri, 4 decembrie, iar postul Prima Sport 1 a primit un avertisment, o somație pentru a-l determina pe comentator să nu mai folosească termenul ”Steaua” atunci când vorbește despre FCSB. În caz contrar, Emil Grădinescu ar urma să fie sancționat.

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, Mihai Stoica, a postat un mesaj pe contul personal de Facebook în care își arată susținerea față de comentator, pe care l-a și etichetat alături de el.

Oare avem voie să spunem “roș’albaștri’?”, a fost mesajul lui MM.

Șeful de la FCSB nu pare de acord cu modul în care membrii CNA judecă acest conflict identitar. Acesta se întreabă dacă nu cumva toată povestea a ajuns prea departe, dacă nu va ajunge curând la interdicție și sintagma tradițională ”roș-albaștri”, doar pentru că sunt deranjați suporterii Stelei.

Dintre toți comentatorii, doar dumneavoastră înțelegeți diferit hotărârile Înaltei Curți. Deocamdată o să propun o scrisoare de atenționare, dar la modul sincer, nu mai faceți push (n.r. – a forța) pe subiectul acesta pentru că o să propun sancțiuni data viitoare”, l-a atenționat Monica Gurbernat pe Emil Grădinescu în ședința de miercuri.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*