
Dănuț Lupu (58 de ani), în prezent în conducerea lui ACS FC Dinamo, clubul din Liga 3 deținut de Nicolae Badea, l-a făcut „pachet” pe Ionuț Popa, președintele CS Dinamo, clubul din Liga 2.
Lupu susține că șeful Clubului Sportiv nu este interesat de fotbal. În plus, spune că nu a înțeles promovarea echipei în Liga 2. CS Dinamo a reușit această performanță în sezonul trecut, după ce a trecut la baraj de Vedița Colonești.
Dănuț Lupu, vehement la adresa lui Ionuț Popa, președintele CS Dinamo: „Dai un milion de euro la o echipă de Liga 2?”
„Haideți să vă fac să înțelegeți un lucru. Pe domnul Ionuț Popa nu l-a interesat fotbalul niciodată, decât în ultimul an, ultimii doi ani a început să-i placă. Nu l-a interesat niciodată. Dacă l-ar fi interesat, când a venit președinte făcea el echipa de fotbal, nu mă aștepta să vin eu să o înființez din nou.
N-am înțeles nici promovarea echipei în Liga 2, în contextul în care în țara asta nu mai sunt bani nici de salarii, dar tu dai un milion de euro la o echipă de Liga 2 de la care n-ai niciun beneficiu?
Andrei Nicolescu a spus că se asociază cu altă echipă, care nu e CS Dinamo. SC Dinamo a împrumutat doi jucători la CS, nu sunt mulți. Ca să se asocieze cu CS Dinamo, ar trebui să se asocieze doar pentru academia de copii și juniori.
CS-ul n-are unde să se antreneze acum, fiind foarte, foarte mulți copii și multe grupe. Sunt doar două terenuri, centralul și sinteticul. Dacă se va începe modernizarea stadionului, vor fi închise. Și mai rămân două. În două terenuri credeți că se pot antrena 12 grupe și o echipă de Liga 2?”, a explicat Dănuț Lupu, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.

Dănuț Lupu: „Stadionul nu se va face niciodată! Vreau un patron ca Gigi Becali la Dinamo”
Dănuț Lupu a mai venit cu o altă teorie, fără să fie susținută de argumente. În viziunea lui, Dinamo nu va avea un stadion nou niciodată. Consideră că nicio persoană cu influență din România nu e interesată de această arenă, iar acesta nici nu-și dorește un stadion nou.
Fostul mijlocaș din Ștefan cel Mare vrea la Dinamo un patron precum Gigi Becali, iar clubul să-și dispute meciurile de pe teren propriu pe Arena Națională.
„Când se face stadionul? În 2035-2040? (n.r. – ironic). Nu se va face niciodată! Nu-și dorește nimeni să se facă stadionul. Nu se dă nimeni peste cap pentru asta.
Eu nici nu vreau să se facă stadionul! Vreau să vină un patron ca Gigi Becali, să jucăm pe Arena Națională și să batem pe toată lumea”, a adăugat Lupu.
Leave a Reply