Spiritele s-au încins în peluza celor de la Dinamo în timpul meciului pe care „alb-roşiii” l-au disputat contra lui FC Argeş, în etapa cu numărul 14 din SuperLigă.
După ce în etapa precedentă a pierdut derby-ul cu Rapid, scor 0-2, Dinamo a mers la Mioveni pentru a disputa un alt meci important, cel din deplasare cu FC Argeş.
Formaţia antrenată de Zeljko Kopic a deschis scorul în minutul 34 prin Boateng, dar la vestiare s-a intrat la egalitate, după ce Robert Moldoveanu a înscris împotriva fostei sale echipe.
Pauza meciului a fost marcată de incidente în peluza oaspeţilor. Un conflict a luat naştere între un număr redus de suporteri dinamovişti, care au pornit o bătaie în tribune. Situaţia s-a calmat, însă a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a fi restabilită ordinea.
Fanii „câinilor” s-au confruntat cu probleme şi înainte de startul partidei, după ce au ratat primele minute din cauza traficului îngreunat de pe Autostrada A1.
Leave a Reply