Situație incredibilă la CFR Cluj: echipa riscă depunctarea! Reacția lui Neluțu Varga: „Nu moare nimeni”

CFR Cluj trece printr-o situație incredibilă! Echipa riscă să fie depunctată de FRF din cauza datoriilor pe care le are. Neluțu Varga a confirmat acest lucru, mărturisind însă că va încerca să rezolve cât mai repede această problemă. 

Atât jucătorii, cât și angajați din cadrul clubului clujean au restanțe salariale mari. Pentru acest fapt, echipa a intrat în vizorul celor din Comisia de Disciplină din cadrul FRF, riscând să fie depunctată cu două puncte în Liga 1.  

Situație incredibilă la CFR Cluj: echipa riscă depunctarea 

Neluțu Varga a oferit prima reacție și a transmis că problemele echipe se vor rezolva în cel mai scurt timp. Patronul clujenilor a transmis că și în cazul în care echipa va fi depunctată, va reuși să-și revină și să depășească acest moment.  

Sincer, nu cred că se va întâmpla asta, pentru că se rezolvă problemele financiare. Deci aveți răbdare. Se rezolvă! Am anunțat FRF-ul. Deci se vor rezolva problemele! Nu cred că se va întâmpla asta. Și, dacă se va întâmpla asta, nu moare nimeni! Asta este! Trecem printr-un moment mai greu, dar o să ne revenim”, a declarat Neluțu Varga, conform prosport.ro. 

CFR Cluj are avea datorii uriașe, de 1,5 milioane de euro, notează digisport.ro. Neluțu Varga trebuie să achite această sumă până pe data de 15 noiembrie, pentru ca echipa să nu ajungă la o depunctare.  

Neluțu Varga se confruntă cu probleme și pe plan personal. Patronul de la CFR Cluj a fost recent executat silit, ansamblul imobiliar de lux pe care-l deține fiind scos la licitație publică în vederea recuperării unor datorii garantate, Varga fiind obligat la plată. 

Executarea silită a fost demarată pentru a recupera o sumă restantă rezultată dintr-un Contract de Împrumut cu Ipotecă Imobiliară semnat în 2019. Acest lucru plasează imperiul imobiliar al lui Varga sub presiunea vânzării forțate. 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*