Transfer-bombă! CFR Cluj vinde doi jucători la Rapid – Alin Fica și Leo Bolgado, prezentați oficial la Giulești!

Rapid și CFR Cluj au ieșit de la negocieri pentru două transferuri pe final de mercato. Alin Fica și Leo Bolgado vor ajunge în Giulești, după ce giuleștenii au plătit un milion de euro pentru cei doi fotbaliști. Vicecampioana a păstrat și 20 la sută din viitoarele mutări.

În ultima zi a perioadei de transferuri din Superligă, Rapid a pus mână pe doi jucători de la CFR Cluj, care nu mai intră în planurile antrenorului Andrea Mandorlini.

După ce Victor Angelescu a confirmat negocierile pentru Alin Fica (24 de ani), Rapid a decis să-l transfere și pe fundașul Leo Bolgado (27 de ani), care a fost dorit și de FCSB, dar Becali a renunțat la ideea de a-l mai transfera.

Rapid, două transferuri într-o zi!

Reprezentanții celor două echipe au negociat intens, iar Alin Fica și Leo Bolgado vor juca din septembrie în Giulești. Alin va încasa 12.000 de euro pe lună, în timp ce Bolgado va primi 18.000 de euro pe lună.

Conform informațiilor GSP, totul e închis în acest moment, lucrându-se doar la actele de transfer. Și prezentarea oficială a celor doi.

În schimbul celor doi jucători, CFR Cluj ar urma să primească suma de un milion de euro, plus 20% dintr-un viitor transfer al celor doi, după cum a scris și Fanatik.

În acest moment, din informațiile GSP.ro, Alin Fica va semna cu Rapid un contract valabil pe 3 ani, plus o opțiune de prelungire pe încă doi ani.

Cine sunt Leo Bolgado și Alin Fica

 

  • Leo Bolgado este un fundaș brazilian de 1,90 metri înălțime. Fotbalistul a jucat doar în țara natală și Portugalia până să semneze cu clujenii în România. Bolgado a jucat în carieră la Coimbra, Alverca, Leixoes și Casa Pia, înainte să semneze cu CFR Cluj în vara lui 2024. Formația din Gruia plătea 500.000 de euro pentru transferul său.
  • Leo Bolgado a jucat 52 de meciuri în toate competițiile pentru CFR Cluj, a marcat de 3 ori și a oferit o pasă decisivă. În anul petrecut la ardeleni a încasat 8 cartonașe galbene și un „roșu”.
  • Site-urile de specialitate l-au cotat la 1,8 milioane de euro pe brazilianul de la CFR Cluj.
  • Ca fundași centrali, Rapid îi are pe Lars Kramer, Alexandru Pașcanu și Denis Ciobotariu, plus Cristi Ignat, care e accidentat

 

E GATA » CFR Cluj a vândut doi jucători la Rapid! Alin Fica și Leo Bolgado urmează să fie prezentați oficial în Giulești
Leo Bolgado ar putea ajunge la FCSB // foto: Imago

 

  • Fica are 7 partide în Superliga și un assist în acest sezon. A mai prins 6 meciuri în preliminariile Europa League, reușind să înscrie o dată.
  • Mijlocașul de 24 de ani e în ultimul an de contract cu CFR Cluj. Are 91 de meciuri pentru ardeleni
  • Este cotat la 1,4 milioane de euro, conform site-ului de specialitate Transfermark
  • În acest moment, Rapid se bazează la mijlocul terenului pe Hromada, Kader Keida, Christensen, Gojkovic, Cătălin Vulturar

 

E GATA » CFR Cluj a vândut doi jucători la Rapid! Alin Fica și Leo Bolgado urmează să fie prezentați oficial în Giulești
Alin Fica / Foto: Imago Images

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*