Louis Munteanu, aproape de MLS: ofertă oficială de la DC United, dar negocierile se complică
Potrivit iamsport, CFR Cluj riscă să-şi piardă atacantul-vedetă. Evoluţiile solide ale lui Louis Munteanu au atras cluburi din străinătate, iar interesul cel mai concret vine din Statele Unite.
Clubul din MLS a transmis o ofertă fermă în valoare de 7 milioane de dolari (circa 6 milioane de euro) pentru transferul lui Munteanu, una dintre cele mai consistente propuneri primite vreodată de CFR pentru un jucător ofensiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mutarea ar reprezenta al doilea cel mai valoros transfer din istoria clubului ardelean, alături de cel al lui Lacina Traore şi aproape de recordul stabilit de Alvaro Pereira.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Deşi CFR Cluj ar accepta tranzacţia fără ezitare, negocierile sunt blocate la capitolul salarial. DC United i-a pus pe masă jucătorului un salariu de aproximativ 70.000 de dolari lunar, însă Munteanu cere un pachet financiar de cel puţin 100.000 de dolari pe lună pentru a face pasul în MLS.
Financiar, oferta americanilor este greu de refuzat pentru club, însă decizia finală îi aparţine atacantului. Cu o cotă de piaţă estimată la 5 milioane de euro şi un sezon în care a reuşit 2 goluri şi 5 assist-uri în 17 meciuri, Munteanu rămâne una dintre piesele-cheie ale echipei lui Daniel Pancu.
Leave a Reply