Victor Angelescu, președintele-acționar de la Rapid, a venit cu un răspuns pentru antrenorul Costel Gâlcă (53 de ani), care a afirmat că lotul giuleștenilor nu este suficient de bun.
Aflată pe podium, Rapid a început să piardă puncte în ultimele etape, iar acum, Universitatea Craiova este liderul clasamentului.

Giuleștenii au pierdut derby-ul cu FCSB, scor 1-2 pe Arena Națională, iar la finalul partidei, Costel Gâlcă a declarat că lotul de care dispune nu este unul suficient de bun pentru o echipă cu pretenții la titlu.
Victor Angelescu: ”Îi dau dreptate”
Victor Angelescu, acționarul minoritar de la Rapid, i-a dat dreptate lui Costel Gâlcă în acest sens, reflectând asupra ultimelor etape disputate.
5
”Știm că ne trebuie minimum doi jucători. Trebuie să tragem anumite concluzii după perioada asta mai slabă, nu doar după un meci, pentru că noi avem trei-patru meciuri de când jucăm așa.
În momentul în care doi-trei jucători care fac diferența la noi nu merg, nu avem alții care să aducă un plus echipei. Ți se mai și accidentează un jucător, cum a fost Borza la noi, și nu am găsit pe nimeni care să joace la nivelul lui.
Avem un lot bun, dar dacă stăm doar într-un prim 11 nu ai cum să câștigi titlul. Sunt de acord cu el. Niciun jucător nu poate să joace 40 de meciuri foarte bine, mai au și fluctuații.
5
Alte echipe au loturi mult mai echilibrate, iar atunci când nu joacă bine unul apare altul. Dobre a jucat foarte mult, a jucat multe meciuri. Și Christensen are o anumită scădere. Până acum a făcut un campionat fantastic, dar în ultimul timp este la fel și el”, a declarat Victor Angelescu, potrivit Fanatik.
Ce declarase Costel Gâlcă
La finalul partidei cu FCSB, Costel Gâlcă a cerut public noi transferuri la echipă.
”Trebuie să schimbăm echipa, să vină jucători noi, ne dorim să ne batem la obiectivele pe care le avem de cupe europene. Și la mijloc, și în atac, ne trebuie jucători să venim de pe bancă și să dăm un plus, este un punct de vedere.
Eu nu cred, poate eu sunt de vină, eu nu pot (n.r. să câștige titlul cu acest lot de jucători), ne mai trebuiesc jucători. Tot ce am făcut până acum le-am făcut pe organizare foarte bună, dar ne mai trebuie jucători”, a spus Gâlcă.
Leave a Reply