
Rapid a remizat pe terenul Universității Cluj, scor 0-0, în cadrul etapei a noua din SuperLigă. La final, acționarul minoritar al giuleștenilor, Victor Angelescu, a făcut iureș, acuzând deciziile de arbitraj, însă l-a luat la țintă inclusiv pe antrenorul gazdelor, Ioan Ovidiu Sabău (57 de ani).
În minutul 89 al meciului din Ardeal, Rapid a insistat pentru o lovitură de pedeapsă pentru un posibil henț la Artean, însă centralul Andrei Florin a considerat că a fost o intervenție regulamentară.

Victor Angelescu: ”Poate deranjăm pe cineva pe la ligă, pe la federație”
Imediat după fluierul final, Victor Angelescu a avut o intervenție în direct în care a făcut praf arbitrajul, pentru cum a fost interpretată faza cu Artean în rol principal. Au fost ”săgeți” inclusiv către ligă și federație din partea oficialului giuleștean.
”Nu am cu să fiu mulțumit. Am avut ocazii mult mai mari decât U Cluj, mari de tot. Spun deloc pentru că m-am uitat pe toate imaginile și e un penalty cât casa, cât casa! E clar, clar, clar! E penalty oriunde pe pământul asta, în orice campionat, oriunde. La lovitura liberă e henț clar. Avem filmările și din spate și din lateral, mâna e desprinsă, mingea se duce pe poartă. Nu se uită nimeni, bătaie de joc ce se întâmplă la Cluj.
Este a doua oară când mergem acolo. Data trecută la Manea, acum iar. O să iasă Sabău să ne spună cum a inventat el apa. Trimit și un mesaj mai sus. Poate deranjăm pe cineva pe la ligă, pe la federație și nu suntem doriți. Sunt total dezamăgit de ce se întâmplă la noi in campionat.
Nu se poate să nu ai un penalty în nouă etape când trebuia să fie șase sigur. Vă trimit filmarea din spatele porții e penalty clar, nu am niciun dubiu. Nu îmi dau seama la faza aceea, daca dă arbitrul fault la picioare, era afară, dacă dă la ținere e în careu.
Încerc să fiu mai rezervat și acolo. Se putea da penalty, dar e mai clar la faza de henț. În rest un meci echilibrat, am avut ocazii mai mari, dar per total un meci echilibrat pentru două echipe bune”, a spus Victor Angelescu la finalul meciului, la Digi Sport.
Leave a Reply