Zeljko Kopic, ponderat după victoria cu U Cluj: ”Avem multe lucruri de îmbunătăţit”

Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul celor de la Dinamo, a reacționat după victoria cu 1-0 contra lui U Cluj, din etapa 7 a SuperLigii.

Pe un trend ascendent, Dinamo a venit la Cluj cu gândul la victorie, iar cele trei puncte aveau să fie securizate în urma golului marcat de Alex Pop (min. 89).

În urma acestui rezultat, formația din Ștefan cel Mare a urcat pe loc de play-off, cinci, cu 12 puncte acumulate.

Zeljko Kopic, analiză după U Cluj – Dinamo 0-1

Rezultatul din Ardeal l-a bucurat pe Kopic, cel care recunoaște că formația sa nu este la 100%.

”Aici e mereu greu, dar am văzut echipa din primul minut că ne apărăm bine, că avem personalitate, iar intenţia noastră a fost să câştigăm. Cred că merităm victoria asta.

Am simţit în toate cele 90 de minute că echipa este pe poziţii, că vrea să atace. Nu am avut multe ocazii, dar, încă o dată, am jucat împotriva U Cluj, o echipă cu multă calitate.

Defensivă bună azi. Am pregătit în această săptămână duelurile aeriene, ştiam că vor juca pe Lukic cu multe mingi lungi. Nikita şi Boateng au făcut o treabă bună.

Încă avem multe lucruri de îmbunătăţit, dar devenim din ce în ce mai buni. Am fost foarte mulţumit de Ikoko, azi a fost foarte bun. Încă îl aşteptăm pe Perica, să vedem care va fi situaţia lui. Mărginean, după pauza echipelor naţionale, va fi ok. Urmează să revină, după suspendare, Milanov şi Cristi Mihai.

Acum trebuie să sărbătorim puţin, avem 10 puncte, am câştigat două derby-uri, sunt multe lucruri pozitive. Dar, de săptămâna viitoare, trebuie să ne concentrăm pe meciul cu Hermannstadt”, a spus Zeljko Kopic la Prima Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*