
FCSB a oferit un anunț important despre situația lui Daniel Graovac (33 de ani).
Prin intermediul lui Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație, clubul roș-albastru a venit cu noi informații privind viitorul fundașului.
Transferat liber de contract de la CFR Cluj în 2025, Graovac își încheie înțelegerea cu FCSB în această vară, iar decizia finală îi va aparține lui Gigi Becali.
Totuși, Mihai Stoica a lăsat de înțeles că el susține continuarea colaborării și consideră că jucătorul ar trebui să primească o propunere de prelungire.
„Graovac intră în ultimele luni de contract. Unii jucători vor primi oferte de prelungire, alții nu. Eu sunt pentru, însă Gigi va decide”, a declarat Stoica la Fanatik.
În actualul sezon, Daniel Graovac a bifat 30 de apariții în toate competițiile pentru FCSB, acumulând 2.357 de minute și reușind un gol.
Leave a Reply